Gruparea extremistă Statul Islamic a distrus încă un templu antic din orașul Palmyra

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului spune că gruparea extremistă Statul Islamic a deteriorat sever un templu antic din orașul Palmyra. Observatorul cu sediul la Londra citează un localnic care spune că Templul lui Bel, o construcție din epoca romană în orașul din deșert, a fost aruncat în aer de o explozie și a fost „distrus complet”. Este al doilea templu atacat de extremiștii Statului islamic la Palmyra luna aceasta. La 25 august, au detonat explozibil în templul vechi de aproape 2000 de ani, Baal Shamin. Faimoasă pentru ruinele greco-romane bine păstrate, Palmyra a fost capturată de gruparea Statul Islamic în luna mai.