Puțini dintre artiștii remarcabili și de notorietate internațională ai lumii de astăzi au statutul și statura morală a pianistei originare din Venezuela, Gabriela Montero. Consul onorific al Organizației Amnesty International, nominalizată de Fundația pentru Drepturile Omului pentru „activitate excepțională” pe planul apărării acestora, pianista și compozitoarea stabilită în prezent la Los Angeles, militează de ani de zile împotriva ilegalităților, a corupției și violenței regimului declarat „marxist-leninist” al președintelui Hugo Chavez (mort în 2013) și al urmașilor acestuia din țara ei natală.
Într-un ultim remarcabil mesaj postat la 4 octombrie pe pagina ei de Facebook și într-o scurtă declarație în exclusivitate pentru Radio Europa Liberă, Gabriela Montero a luat poziție față de atitudinea afișat ambiguă a unui alt cunoscut artist venezuelean, dirijorul Gustavo Dudamel.
Gabriela Montero ne-a declarat: „Cred că un artist trebuie să fie angajat în societate, un artist trebuie să fie o voce în favoarea justiției și a adevărului. Nu avem dreptul să spunem că nu ne implicăm în politică sau în evenimentele în curs, numai fiindcă sîntem artiști.”
La un protest la Los Angeles în 2014
Gustavo Dudamel, care ocupă în același timp funcția de director artistic al Filarmonicii din Los Angeles și al Orchestrei Simfonice Simon Bolivar din Venezuela, a publicat zilele trecute un articol justificativ în cotidianul Los Angeles Times, intitulat: „De ce nu vorbesc despre politica venezueleană”.
Dirijorul încearcă să se apăre de nenumăratele critici ce i-au fost aduse pentru afișarea sa alături de Hugo Chavez și tăcerea sa vinovată față de ideologia zisă a „chavism-ului”, afirmînd, între altele: „Nu sînt nici om politic, nici activist. Deși sînt conștient că și ceva atît de benign ca dirijatul unei orchestre poate avea ramificații politice profunde, nu voi lua poziție publică sau să mă aliniez la vreun punct de vedere ori la un partid din Venezuela sau din Statele Unite. […] Sînt profund mișcat de protestele de aici [din Los Angeles] și din Venezuela… dar nu sînt de acord cu fiecare temă a lor. În același timp, îi respect pe liderii Venezuelei și funcțiile pe care le dețin, chiar dacă, din nou, nu sînt de acord cu toate deciziile lor.”
O poziție ambiguă, comparabilă în lumea culturală a prezentului doar cu aceea a dirijorului Valeri Gergiev și a eschivelor sale atunci cînd vine vorba de susținerea politicilor agresive ale președintelui Rusiei, față de Georgia sau Ucraina.
Pentru Gabriela Montero poziția lui Gustav Dudamel nu poate fi apărată deoarece: „Situația cu ceea ce se petrece în Venezuela este mult mai gravă decît, să zicem, o discuție politică; în realitate, este o luptă pentru drepturile omului, pentru a recîștiga demnitatea venezuelenilor, a recîștiga justiția și a vindeca țara de suferințele prin care a trecut în ultimii 16 ani. Cînd cineva spune că este apolitic, el nu strînge mîna unui dictator și a dictaturii.”
„Gustavo Dudamel spune că nu este om politic și scrie în Los Angeles Times, dar acțiunile lui vorbesc mult mai mult decît cuvintele. În fapt, Gustavo a fost în multe ocazii, artistul, interpretul, dirijorul regimului la numeroase evenimente publice, în multe concerte. O dovedesc din plin numeroase fotografii, videouri, care arată de partea cui este. Atunci cînd cineva se revendică drept apolitic, își ia timpul să asculte și partea cealaltă, să fie și cu ea. Nu a existat nici o ocazie în care el să fi denunțat violența teribilă din Venezuela, corupția enormă, situația înspăimîntătoare creată de guvernului lui Chavez și acum al lui Maduro.”
Ultimul CD al pianistei
Aceleași lucruri, Gabriela Montero le-a scris într-o luare de poziție pe pagina ei de Facebook, la 4 octombrie, unde spunea, între altele: „după părerea mea, dacă nu ești implicat politic [...] nu accepți să fi dus cu un avion privat al guvernului la un spectacol de închidere a unuia din ultimele canale independente de televiziune ce au mai rămas în țara ta, dirijîndu-ți orchestra la deschiderea unui nou canal TV de STAT/socialist. Nu dirijezi și nu îți exprimi respectul, vizibil afectat, la funeraliile unui dictator. Nu dirijezi pentru oficialitățile regimului și pentru public într-o zi în care studenți ce au protestat pașnic au fost uciși de același regim care îți finanțează orchestra. […] Nu declari că „respecți liderii Venezuelei și funcțiile pe care le dețin” cînd numeroși dintre acești funcționari sînt cunoscuți pentru implicarea lor în corupție și sub acuzația că facilitează și conduc traficul de droguri al cartelelor din America de Sud”.
Gabriela Montero comentează în continuare interogativ: „[…] „Unde este strigătul lui de indignare față de colapsul total al țării aflată în mîna regimului autoritar? Expresia indignării lui față de lipsa de securitate, de alimente, de medicamente, de justiție, etc.?”
Pianista venezueleană conchide – se poate spune fără drept de apel și fără nevoia de a o mai comenta – „Mi se pare că dacă promovezi și îți împrumuți imaginea, timpul și muzica ta unui singur grup de oameni, aceluia îi aparții și ești de partea lor. Aceasta nu înseamnă a fi apolitic. Este vorba de cineva FOARTE politic, dar care refuză să o recunoască în mod deschis.”
Opinia ei clară este că, așa ne-a declarat pentru Radio Europa Liberă, „Rolul nostru este de a comunica și nouă ne revine întreaga responsabilitate de a vorbi în numele celor care suferă și a celor care nu au capacitatea să o facă asemenea nouă.”