Premierul Valeriu Streleț a promis din nou achitarea restanţelor la subvenţiile pentru agricultură din 2014

Premierul Valeriu Streleț a promis din nou agricultorilor achitarea restanţelor de 23 de milioane de lei la subvenţiile pentru agricultură din 2014, de data aceasta în cursul săptămînii sau cel târziu până la 30 octombrie. După întîlnirea de luni cu reprezentanţi producătorilor agricoli, relatează Moldpres, premierul Streleț a promis și achitarea celor 45 de milioane de lei promise anul acestea producătorilor de mere care au avut de suferit în urma embargoului rusesc. Agricultorii amenințaseră că vor organiza luni proteste în fața guvernului dar au amânat protestul pentru a discuta cu premierul. În rectificarea de buget, aprobată pe 15 octombrie, nu se regăsesc și banii pentru compensarea producătorilor de mere.