Reuniune la Viena pe tema Siriei, între miniştrii de externe din SUA, Rusia, Turcia și Arabia Saudită

La Viena este programată astăzi întâlnirea pe tema Siriei a miniștrilor de externe din Statele Unite, Rusia, Turcia și Arabia Saudită. În ajun secretarul de stat american John Kerry a spus că principalul obstacol în calea unei soluții pentru Siria îl constituie președintele sirian Bașar al-Assad. Vorbind joi la Berlin, Kerry a spus că „principiile de bază” ale unei soluționări ale conflictului sirian sunt împărtășite de Statele Unite, Rusia, Uniunea Europeană și Iran, dar viitorul președintelui Assad este văzut diferit. Rusia s-a implicat militar în Siria de partea regimului de la Damasc, dar Statele Unite și majoritatea aliaților europeni spun că președintele Assad nu poate juca vreun rol în tranziția la o eventuală nouă guvernare.