O prestaţie jenantă a avut deunăzi preşedintele Timofti. Întrebat de ziarişti de ce nu a fost decretată şi în Moldova o zi de doliu, şeful statului s-a cam bîlbîit, a dat impresia că e descumpănit şi a răspuns într-un registru greu de înţeles: „PENTRU CĂ NU AVEM, ŞTIŢI, NU ŞTIM CE N-AVEM…” Domnul Timofti a mai precizat că „nu s-a pus întrebarea înainte”, că ideea a venit cam tîrziu şi că în principiu ar fi fost bine dacă o zi de doliu era decretată.
Răspunsul şefului statului a părut dezarticulat şi penibil. Cum poate un ditamai preşedinte să spună că „nu s-a pus întrebarea înainte” dacă el însuşi, în calitatea lui de mare conducător, putea lejer să pună problema pe tapet, să insiste? Pasivitatea domnului Timofti e şi mai ciudată dacă ne gîndim că el mereu a invocat relaţiile speciale frăţeşti dintre Moldova şi România. Păi, iată, era o ocazie să demonstreze că suferinţa vecinilor e şi a noastră. Din nefericire, ideea i-a venit prea tîrziu.
Se aud multe voci în ultima vreme, voci decepţionate de munca preşedintelui Timofti. Preşedintele pare depăşit de foarte multe provocări. Uneori dă impresia că e într-un turn de fildeş. Mulţi vor ca domnul Timofti să ceară răspicat pedepsirea vînătorilor din Pădurea Domnească şi a şmecherilor care au lăsat băncile fără bani. Multă lume vrea ca preşedintele şi judecătorul Timofti să depună eforturi mari în vederea pedepsirii guvernanţilor cu musca pe căciulă. Mă tem că aşteptările oamenilor sînt zadarnice.
Am scris într-o tabletă anterioară că într-o ţară ca Moldova Preşedinţia mi se pare o instituţie superfluă, că banii contribuabililor ar putea fi folosiţi cu mai mult folos. Într-o singură privinţă, o să-i dau dreptate preşedintelui. Noi, într-adevăr, „NU AVEM, NU ŞTIM CE N-AVEM”…