BERD estimează o contracție a economiei Republicii Moldova cu 2% în 2015 și stagnare în 2016

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) estimează o contracție a economiei Republicii Moldova cu 2% în 2015 și stagnare în 2016, conform ultimului raport al Băncii intitulat Perspectivele Economice Regionale (Regional Economic Prospects), publicat joi, 5 noiembrie. Raportul sugerează că în anul curent economia moldoveană, după ce a crescut în primul semestru cu 3,6%, ar fi intrat pe o cale descendentă din cauza situației sectorului bancar și a problemelor de guvernare a țării, pe plan economic-financiar și politic. Alți factori negativi au fost recolta agricolă relativ slabă, scăderea remitențelor, situația proastă a unor economii din regiune și altele. Raportul BERD a fost publicat în timp ce BNM anunța tot joi că ținta inflației pe următorul an și jumătate va fi probabil depășită și vor urma scumpiri.