Un istoric apropiat de Kremlin reținut pe aeroportul din Chișinău în drum spre regiunea transnistreană

Ziarul Național” scrie în pagina sa de net că autoritățile moldovene au interzis accesul în țară unui istoric apropiat Kremlinului care voia să meargă în regiunea transnistreană. Nikita Bondarev, de la Institutul Rus pentru Studii Strategice, a fost reținut astăzi pe aeroportul din Chișinău, unde a fost informat că are interdicție de călătorie în Republica Moldova. „Ziarul Național” notează că în urmă cu un an un coleg de institut al lui Bondarev, anume Vasili Kasirin, a primit o interdicție similară. Aceeași sursă scrie că decizia de astăzi a autorităților moldovene a fost criticată de lideri din regiunea transnistreană. Moscova a condamnat în mai multe rânduri trimiterea înapoi de la aeroportul Chișinău a unor ziariști sau militari ruși, calificând această practică drept „neprietenoasă”.