Președintele armean Serj Sarkisian și cel azer Ilham Aliyev s-au întâlnit la Berna

Președintele armean Serj Sarkisian și cel azer Ilham Aliyev s-au întâlnit la Berna pentru a încerca să aplaneze conflictul îndelungat din Nagorno-Karabah, pe fundalul unor tensiuni ridicate și ciocniri. La întrevederea de la Berna organizată la invitația guvernului Elveției ai mai participat co-președinții Grupului OSCE de la Minsk, care mediază căutarea unei soluții. Cu o zi mai devreme, mediatorii american, rus și francez și-au exprimat speranța că președinții Sarkisian și Aliyev vor cădea de acord să întărească regimul de încetare a focului și să relanseze negocierile de pace. Nu este limpede deocamdată dacă s-a ajuns la vreo înțelegere. Întrevederea precedentă între liderii azer și armean a avut loc la Paris, în octombrie 2014.