Presa elvețiană anunța cu o zi în urmă că Oficiul Federal al Culturii, cum se numește Ministerul culturii în țara cantoanelor, a publicat lista a șapte scriitori laureați ai Premiului elvețian pentru literatură 2015. Între ei se află cîte doi scriitori de limbă franceză, respectiv de italiană și germană, al șaptelea fiind o vorbitoare a graiului romanche. Premiile, în valoare de 25 de mii de franci elvețieni pentru fiecare laureat, vor fi acordate anul viitor, la 18 februarie, cînd va fi anunțat și Marele Premiu elvețian pentru literatură și Premiul special pentru traducere (fiecare în valoare de 40 de mii de franci). În plus de recompensa bănească, cei șapte scriitori – anunță Ministerul culturii de la Berna – vor beneficia de măsuri de susținere pentru a li se face cunoscute scrierile la nivel național. În acest sens, în întreaga Elveție vor fi organizate o serie de lecturi publice, pentru „a li se permite să-și atragă un public dincolo de frontierele lingvistice”.
Politica culturală elvețiană, într-un stat cunoscut pentru caracterul său multinațional, nu este o noutate, dar reamintirea ei este, poate, utilă pentru lumea moldovenească, acolo unde coexistă pașnic, dar cu forme ale unei segregații culturale, o literatură de limbă română și una de limbă rusă, pentru a numi doar principalii competitori. Formula „de limbă X” este însă mai curînd una exterioară literaturii intrinsece, „spiritul” în care se scrie și felul în care se raportează la societatea căreia îi aparține fiind, de fapt, cele ce ar trebui să conteze.
Vladimir Lorcenkov
Cazul tipic ar putea fi considerat cel al lui Vladimir Lorcenkov, un scriitor absolut remarcabil, dintre cei mai buni pe care i-a dat R. Moldova în ultimul deceniu, un scriitor, în mod paradoxal, marginal pentru colegii lui români și niciodată tradus în românește, deși lumea pe care o descrie cu mult umor, cu poezie și realism dus pînă la fantastic, cu o fantezie ce îl apropie de cea a marilor scriitori sud-americani, este efectiv lumea românească. Nu l-am văzut figurînd în vreun top literar alcătuit la Chișinău și i se potrivește bine statutul pe care îl i-l definește, într-o scurtă cronică literară, Alexandru Vakulovski, de „cunoscut scriitor necunoscut”.
„Cunoscut” fiindcă, o amintește Vakulovski, a fost pe lista scurtă a celui mai important premiu literar din Rusia pentru romanul său „Ocnele lui Țar Solomon”, și, cum l-am descoperit eu însumi, pe lista primei selecții pentru cel mai important premiu francez acordat unui roman străin, Medicis Etranger, în 2014.
Romanul mult apreciat de francezi, tradus concomitent și în Statele Unite, în versiunea franceză denumit „1001 modalități de a părăsi Moldova”, a fost publicat cu titlul original „Vse tam budem” de o editură de la Moscova, în 2008, an în care i se decerna și „Premiul Rusiei”, acordat scriitorilor rusofoni ce trăiesc în afara Federației ruse.
Născut în Moldova în 1979, absolvent al Facultății de Jurnalism a Universității de Stat de la Chișinău, autor a circa 20 de romane dintre care 14 publicate, Lorcenkov avea să fie interogat după apariția romanului amintit de Procuratura Moldovei în 2009. Paginile sale premonitorii și ironice despre Vladimir Voronin și Marian Lupu, textele decapante și pline de umor (dar în aceeași măsură de omenie și duioșie) față de compatrioții săi au făcut din el un personaj suspect pentru autorități. „1001 modalități de a părăsi Moldova”, despre visul locuitorilor satului Larga de a emigra cu toții într-o Italie în care din robinete ar curge miere în loc de apă, părea să nu-l privească direct.
Dimpotrivă, în ultimă instanță romanul era o pledoarie pentru revenirea la realitate. „Înțelegeți, nefericiților, că noi căutăm aiurea ce am putea avea aici. Chiar aici, în Moldova! Ne putem curăța noi înșine casele, ne putem reface singuri drumurile. Putem tăia mărăcinii și să ne cultivăm cîmpurile. Putem înceta să mai cerșim, să ne îmbătăm, să lenevim […] Încetați să furați! Începeți o viață cinstită! Italia, Italia cea adevărată se află în noi înșine!” – spune unul din personajele sale.
Vladimir Lorcenkov însuși, într-un interviu acordat publicației „Noua Izvestie” spunea în limba rusă: „Ador poporul Moldovei, cu toate defectele sale; sînt și defectele mele. Un milion de moldoveni care încearcă să-și găsească paradisul departe de casă, în loc să încerce să-și găsească propria casă.” „Cît de ușor este să fiți publicat în patrie? – era întrebat scriitorul, care răspundea: „Nu există nici o editură adevărată, este pur și simplu imposibil…”
Nepublicat în românește – dar tradus în nouă limbi străine – Lorcenkov, după ultimele informații ale editurii sale din Franța, Éditions Mirobole din Bordeaux, a emigrat între timp, în 2014, împreună cu soția sa și cei doi copii, în Canada, la Montreal. Muncește ca docher în portul vechi al orașului și, în timpul liber, continuă să scrie. Ultimul său roman, a apărut în septembrie, se intitulează Camp de gitans și promite să fie un bestseller…