Doar cîteva zile au fost lipsite de fotbal în Anglia unde nici un meci nu pare să se joace prea tîrziu și nici unul prea devreme. După obiceiurile crude ale sportului britanic, fotbaliștii abia au apucat să zică La mulți ani! și au intrat în teren. Pe 30 decembrie se juca, încă fotbal de Primă Ligă. Pe 1 ianuarie, la prînz, se jucau meciuri de divizie a doua. Nimeni n-a fost surprins sau supărat să vadă un jucător de la Brighton dînd semnele clasice de mahmureală în meciul de divizie B cu care a început anul. După o pauză minusculă intrigile și drama, căderile și, mai puțin, ascenisunile lui 2015 au luat-o de la capăt. Povestea lor e ieșită din comun și poate fi rezumată în felul următor: campionatul celor mai bogate echipe din lume e zdruncinat de săraci.
O veche zicătoare-statistică engleză spune că echipa care conduce de Crăciun va termina campioană. De Crăciun, în Anglia a condus Leicester. Un club mărunt care era, cu doar un sezon în urmă, pe ultimul loc e, acum, pretendent la titlu.
În acest timp, doi din giganți suferă de o indigestie tipică pentru ospățurile scumpe. Manchester United și Chelsea au cheltuit pe antrenori și jucători aproape o jumătate de miliard de euro și abia dacă reușesc să cîștige cîte un meci acasă. Prima a cedat Chelsea, campioana de anul trecut. După un șir incredibil de eșecuri, clubul l-a concediat pe Jose Mourinho, antrenorul sosit pentru a doua oară la Chelsea, idolul suporterilor, tema numărul 1 a presei și subiectul inevitabil de dezbatere prin metrou și restaurante. Calitatea prefesională a lui Mourinho nu poate fi pusă la îndoială așa că toată lumea a asistat în direct la o farsă jucată aproape pe față de jucători. Nu toți, dar suficienți jucători au sabotat practic meci după meci și au forțat, astfel, demiterea lui Mourinho. Fotbalul jucătorilor milionari a făcut posibile asemenea situații. Echipe ca Manchester, Chelsea, Real Madrid sau Barcelona, sînt astăzi colecții selecte de milionari care au ajuns demult să se considere cel puțin egali cu antrenorul și cu conducerea clubului. O decizie luată de cîteva din supervedete poate schimba antrenorul sau poate pune în priză presa. E exact ce s-a întîmplat la Chelsea.
Manchester United a trecut razant pe lîngă aceeași situație. Louis Van Gaal, adus ca salvator la începutul sezonului, a fost la un pas de concediere în ultimele două săptămîni. Manchester a jucat un fotbal ciudat, fără soluții de gol și sinucigaș în apărare. Sabotajul pare exclus și mulți au dat vina pe transferurile exorbitante și totdată riscante cerute de Van Gaal și plătite de club cu 250 de milioane de euro. Teoria e doar parțial adevărată. Unele achiziții au fost un eșec, așa cum s-a întîmplat cu Di Maria, refugiat cu bine, în Franța, la PSG, dar altele au fost un succes, așa cum e cazul lui Martial, francezul fixat impecabil în linia de atac. Însă amestecul de generații, stiluri și egouri n-avea cum să priască echipei. Manchester a pierdut de fapt unitatea și solidaritatea care îi dădeau forță pe vremea marelui Alex Ferguson. Iar asta va fi greu de găsit și imposibil de cumpărat.