De la Roma s-a anunțat astăzi moartea unuia din cei mai reprezentativi regizori ai școlii italiene de film a secolului al XX-lea, Ettore Scola, binecunoscut și de români. „Ultimul mare maestru al cinematografiei italiene”, scria astăzi întreaga presă internațională, autorul unor capodopere precum „O zi specială” sau „Ne-am iubit atît de mult” a încetat din viață la 84 de ani, în urma unei crize cardiace intervenită duminica trecută. O scurtă evocare...
Ettore Scola și-a luat la revedere de la cinematograf și publicul său - se scria azi dimineață în cotidianul „La Repubblica” - cu Ridendo e scherzando, un documentar în care fiicele sale, Paola și Silvia, i-au restituit imaginea complexă în calitate de regizor, artist, și tată. Ultimul mare maestru al comediei italiene, Ettore Scola a ilustrat în ultimii cincizeci de ani „o Italie care s-a scuturat de fascism și a încercat să uite războiul” și care a schițat în filmele sale toate tipurile de italieni, începînd cu intelectualii de stînga, într-o carieră și cu o atitudine civică ce l-a condus să se alăture cabinetului în umbră comunist italian, în 1989, în care a fost însărcinat cu moștenirea culturală.
Ettore Sola s-a născut la Trevico în 1931 și s-a mutat apoi cu familia la Roma. Extrem de talentat ca desenator încă de la vîrsta de cinci ani a ajuns în redacția revistei umoristice Marc’Aurelio, unde avea să colaboreze cu un alt tînăr artist, cu zece ani mai în vîrstă, Federico Fellini. După încheierea liceului clasic s-a înscris la drept, dar nu avea să profeseze niciodată la barou.
Your browser doesn’t support HTML5
La moartea lui Ettore Scola
La sfîrșitul anilor 1940 a colaborat la emisiuni radio și apoi de televiziune, iar de la mijlocul anilor ’50 s-a apropiat de cinematografie, întîi ca scenarist, colaborînd la Un american la Roma (1954), Marele Război (1959) și Crimen (1960).
Tranziția la regia de film a făcut-o în 1964 cu „Este permis să vorbim de doamne”, în care eroul principal era interpretat de Vittorio Gassman, care, alături de Nino Manfredi și Marcello Mastroianni, devenea unul din actorii săi preferați. Primul succes real l-a obținut cu un film realizat în 1968, cu Alberto Sordi și Bernard Blier, o comedie critică la adresa aroganție italienilor față de Lumea a treia.
„Brutti, sporchi e cattivi”/„Brutali, urîți și răi” îi aducea un premiu de regie la Cannes în 1976. Filmul îi aducea șase premii Dido di Donatello, șase Nasturi de Argint și o nominalizare Oscar pentru cel mai bun film străin. Urmau alte filme de succes, asemenea Cinei, cu Gasman, Fanny Ardant și Giancarlo Giannini și Concorrenza Sleale/Concurența murdară, despre doi comercinați într-o Italie marcată de legile rasiale.
Pentru mulți, Ettore Scola va rămîne în istorie pentru „O zi specială” și „Ne-am iubit atît de mult”, evocări istorice ale Italiei în timpul fascismului și apoi pe o perioadă de 30 de ani, între 1945 și 1975, urmărind parcursul a trei prieteni (Gasman, Nino Manfredi și Stefano Satta Flores) îndrăgostiți de aceeași femeie, Lucianna (interpretată de Stefania Sandrelli). O capodoperă ce avea să-l consacre definitiv între cei mai mari regizori a cinema-ului italian.
Actorul Alessandro Gassman, fiul celebrului Vittorio, lansa astăzi dimineață pe Twitter un ultim elogiu: „Ciao Ettore. Te-am iubit atît de mult. Ce lecție mare ne-ai dat, ce regal cinema-ul tău!”