Revolta bavarezilor împotriva lui Merkel

Angela Merkel sosind la conferința CSU din stațiunea bavareză Wildbad Kreuth, în apropiere de Munich, 20 ianuarie 2016

Uniunea Creştin-Socială (bavareză) cere limitarea numărului de refugiaţi la 200.000/

Primul ministru al landului federal Bavaria şi lider al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Horst Seehofer, consideră că marea coaliţie guvernamentală de la Berlin se află într-o situaţie dificilă. Faptul că între CSU şi guvernul federal, condus de Angela Merkel, şefa Uniunii Creştin-Democrate (CDU), există disensiuni semnificative, în ceea ce ce priveşte gestionarea problemei refugiaţilor, va avea repercusiuni serioase asupra activităţii guvernului federal, a declarat Seehofer după încheierea conferinţei CSU la care a participat miercuri şi cancelara. Seehofer a vorbit în faţa presei de „erori grave” ale guvernului federal, referindu-se, de exemplu, la propunerea Bavariei de a folosi şi poliţia la securizarea graniţei cu Austria (pe lîngă poliţia de frontieră).

Lume în costume tradiționale bavareze, în așteptarea cancelarului german la Wildbad Kreuth

Pe de altă parte, Seehofer a criticat indirect şi refuzul cancelarei de a accepta propunerea grupului parlamentar creştin-social din landtag-ul bavarez de a limita numărul refugiaţilor la 200.000 pe an. În proiectul grupului parlamentar se mai precizează că în momentul cînd e depăşită această cotă, trebuie să li se interzică migranţilor intrarea în ţară. Refugiaţii care vin în Germania dintr-o altă ţară UE, să fie obligaţi să se-ntoarcă şi să solicite acolo azil.

După ce şi Austria a anunţat că intenţionează să reducă numărul refugiaţialor la 38.000, mai mulţi politicieni ai guvernului de la Berlin s-au pronunţat sceptic în ceea ce priveşte realizarea acestui „obiectiv”. Ministrul de externe, Steinmeier, a declarat la Varşovia că transpunerea în practică a intenţiilor austriece este „neclară”.

Politica de blocaj periclitează viitorul UE

O creştere a scepticismului privind rezolvarea europeană a problemei refugiaţilor se poate deduce şi din declaraţiile altor politicieni germani. Astfel, primul ministru creştin-democrat al landului răsăritean Saxonia, Stanislaw Tillich, a spus (într-un interviu cu DLF) că aproape nici un stat al Uniunii Europene nu este dispus să primească mai mulţi refugiaţi. Acest fapt periclitează unitatea Europei.

Vicecancelarul social-democrat, Sigmar Gabriel, a spus la Forumul Economic din Davos că el nu mai crede într-o rezolvare la nivel european. Cancelara Merkel continuă să mizeze pe o rezolvare europeană şi refuză „soluţia” propusă de austrieci şi bavarezi, adică stabilirea unei cote anuale de refugiaţi.

Joachim Gauck la Davos

În acest context, şi preşedintele federal, Joachim Gauck, a avertizat faţă de o destrămare a Uniunii Europene. Într-o cuvîntare ţinută miercuri la Forumul Economic din Davos, Elveţia, Gauck a lansat un apel către ţările Uniunii, cerîndu-le să fie mai solidare cu Germania. Referitor la atitudinea statelor est-europene, care se opun primirii unor refugiaţi, preşedintele a spus că nu poate înţelege această reticenţă pentru că în trecut şi cetăţenii răsăriteni au fost primiţi ca refugiaţi politici. Pe de altă parte, Gauck a subliniat că el nu consideră limitarea numărului de solicitanţi ca un gest contrar eticii. Pentru a nu perturba funcţionarea unui stat, limitarea chiar poate fi motivată politic şi moral. Dacă frontierele externe ale Uniunii Europene nu vor fi asigurate, a concluzionat Gauck, atunci va fi periclitată libera circulaţie a oamenilor.

Preşedintele Bundestag-ului, creştin-democratul Norbert Lammert, a respins cu vehemenţă afirmaţiile unor politicieni care susţineau că guvernul nu ar consulta parlamentul în problema refugiaţilor.

În replica sa (difuzată de DLF), el a arătat că parlamentul a discutat problema în 43 de şedinţe plenare. Pe aceeaşi temă au fost rostite 7 declaraţii guvernamentale.

Între timp au fost date publicităţii şi datele statistice privitoare la numărul persoanelor expulzate anul trecut. Potrivit ziarului „Sächsische Zeitung”, aproximativ 21.000 de străini au fost obligaţi să părăsească Germania. 37.000 au plecat voluntar, după ce autorităţile le-au cerut să se-ntoarcă în ţările lor, în Albania, Kosovo şi Serbia. În prezent, numărul refugiaţilor, sosiţi în Germania, a depăşit 1 milion de oameni. Potrivit radioteleviziunii germane, zilnic sosesc între 1000 şi 3000 de noi refugiaţi. Deoarece autorităţile nu mai fac faţă prelucrării cererilor de azil, un grup de refugiaţi s-a adresat justiţiei. În plîngerea lor, refugiaţii arată că aşteaptă de un an, fără să fi primit vreun răspuns la solicitarea lor de azil.