Partidul „Rusia Unită” intenționează să colaboreze mai strîns cu regiunea separatistă transnistreană

Partidul „Rusia Unită” s-a declarat gata să colaboreze mai strâns cu regiunea separatistă transnistreană, a informat agenția rusă de știri TASS. Vice-președintele fracțiunii parlamentare a partidului guvernamental rusesc și spicherul adjunct al Dumei de Stat, Serghei Jelezniak, a făcut remarca la întâlnirea avută la Moscova cu un grup de membri ai Sovietului Suprem de la Tiraspol, parlamentul „republicii transnistrene” nerecunoscute pe plan internațional. Jelezniak a deplâns ceea ce a numit „tensiunile” create de Moldova și Ucraina la granițele regiunii transnistrene, spunând că Chișinăul și Kievul încearcă să „abuzeze de situația economică și politică dificilă” din regiunea transnistreană.