CEDO a condamnat Moldova în cazul unui falsificator de acte de identitate

Judecătorii CEDO au decis că poliția moldoveană care i-a întins o capcană unui falsificator de acte de identitate a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Petiționarul Oleg Morari în vârstă de 37 de ani a fost condamnat în Republica Moldova pentru implicare în falsificarea unui pașaport românesc. Dar s-a plâns la CEDO pe motiv că poliția a obținut dovezile împotriva sa într-o operațiune sub acoperire. În 2008, poliția de la Bălți a publicat un anunț de mică publicitate, cerând ajutor la obținerea pașapoartelor, la care a răspuns Morari. A fost arestat în timpul intermedierii unei tranzacții cu un agent sub acoperire al poliției. Justiția moldoveană i-a neglijat plângerea că ar fi fost victima unei înșelăciuni din partea poliției. Dar CEDO a considerat că lui Morari i-a fost refuzat un proces corect, cerând Republicii Moldova despăgubiri de 3500 de euro și cheltuieli de judecată de 1820 de euro.