HRW a criticat SUA că a dat pedepse „prea blânde” militarilor implicați în bombardamentul asupra unui spital din Afganistan

Organizația Human Rights Watch a criticat Statele Unite pentru că ar fi aplicat pedepse prea blânde militarilor implicați în bombardamentul de anul trecut asupra unui spital afgan din provincia Kunduz. Instituția era administrată de organizația de caritate „Medici fără frontiere”, iar în urma atacului au murit peste 40 de oameni, medici și pacienți. Guvernul american a ajuns la concluzia că accidentul a fost cauzat, în primul rând, de factorul uman și a pedepsit disciplinar cel puțin zece militari. Într-o declarație făcută publică joi, 18 martie, Human Rights Watch s-a arătat nemulțumită că soldații americani nu au fost anchetați penal, fapt care, în opinia organizației, reprezintă „o insultă” la adresa victimelor.