Atentatele sângeroase de astăzi de la Bruxelles sunt comentate la cald pe site-ul contributors.ro de Valentin Naumescu, care crede că nu se putea inventa „ceva mai simbolic şi mai înfricoşător în acest nou episod al crizei existenţiale a Uniunii Europene”. Din păcate, statele europene nu prea mai au de ales, vor înclina treptat către „soluţii de forţă, de autoritate întărită, de control, ca răspuns la pericolele şi lipsa de securitate a vieţii de zi cu zi. Aproape că nu se poate concepe altfel şi altceva, scrie Naumescu, (...) decât impunerea ordinii şi limitarea libertăţilor, cu autoritatea crescută a instituţiilor statului, cu noi legi, cu noi proceduri, cu noi dispozitive şi mijloace de supraveghere, urmărire şi intervenţie rapidă”. În opinia sa, acesta este războiul sortit actualei generații de europeni, și nu cel cu Rusia lui Putin, cu euroscepticismul britanic, cu datoriile Greciei, încălzirea globală, cu virusul zika sau cu imigranţii. Va trebui dus în apărarea paradigmei liberale, pentru a împiedica revenirea la „regimurile de forţă naţionaliste, ca reacţie speriată şi distorsionată de apărare a naţiunilor de pe continent împotriva ameninţărilor alogene”.
Liderul de la Kremlin a ales să marcheze doi ani de la anexarea Crimeii nu prin ceremonii militare, ci prin inaugurarea lucrărilor la podul care va lega Federația Rusă de peninsulă, peste strâmtoarea Kerci – scrie în Evenimentul zilei Iulian Chifu. El adaugă că prin acest gest rușii recunosc că au renunțat la proiectul Novorussia sau ”măcar” de anexare a unui coridor care să lege vestul Rusiei cu Crimeea prin Donețk şi Lugansk.
În cel mai recent număr postat on-line al revistei 22, Armand Goșu semnează o analiză despre retragerea parțială a Rusiei din Siria. Analistul observă diverse ciudățenii. În anunțul public televizat, președintele Vladimir Putin ar fi arătat bizar: într-o atitudine neobișnuită, „șezând strâmb la masă, cu mâna stângă pitită, cu care pare că se sprijină de colțul scaunului, citind după foile din față. Un Șoigu (ministrul apărării) mirat, derutat, cel puțin așa-l arată un prim-plan. Și un Lavrov (ministrul de externe) satisfăcut că-i în grațiile stăpânului”. Fără să meargă mai departe cu deducțiile, Goșu reamintește ce a câștigat Rusia de pe urma campaniei costisitoare din Siria: „Siria a fost un excelent poligon pentru tehnica militară și noile arme rusești. Pentru prima dată după retragerea din Afganistan, în 1989, armata rusă a avut oportunitatea însușirii experienței organizării unui corp expediționar, la mii de kilometri de casă, compus din unități ale diferitelor tipuri de arme”. Sunt și alte puncte cu plus: ieșirea Rusiei din izolarea internațională, reafirmarea statutului de putere globală, câștig de influență în Orientul Mijlociu și proba că militarii ruși continuă să fie în clubul de elită mondial. Armata rusă a pierdut doar cinci militari și ar fi ”nimicit între 1.000 și 2.000 de luptători în diversele facțiuni ale opoziției, dintre care, notează analistul de la 22, mulți proveneau din sudul Rusiei și reprezentau o amenințare directă pentru securitatea Federației, odată întorși la casele lor”.