Cotidianul România liberă publică astăzi, împreună cu ziarul, un supliment accesibil doar în print, cu tema: „Unirea Basarabiei cu România. Obligație istorică sau povară?”. Articolul de fond semnat de Răzvan Chiruță, așază totul în contextul unei Europe care alunecă, din criza economică, spre criza politică. Pe cine mai interesează, în aceste condiții, dacă România se va uni sau nu cu Republica Moldova? Dincolo de Prut, pe tot mai mulți, susține Chiruță, care are în vedere sondajele de opinie. Cum vremurile îndeamnă la pragmatism, jurnalistul adaugă că o Românie mai mare și mai populată ar deveni mai interesantă pentru investitori. Suplimentul informează că la Chișinău se pregătește un post de televiziune unionist (dosarul de obținere a licenței ar fi în curs) - un început de corecție pentru dominația mediilor de informare rusești, în condițiile în care și filialele televiziunilor românești de dincolo de Prut ar fi controlate de grupuri de interese economice, așadar de oligarhi.
În supliment se publică și un interviu cu fostul ministru român de externe, Cristian Diaconescu. Sunt abordate aspecte de geopolitică. Diaconescu spune că forțele militare ruse dislocate de multă vreme în Transnistria nu vor putea fi niciodată înlocuite cu trupe ONU, Rusia ar opune veto. Ucraina, Georgia și Moldova, toate trei foste state sovietice, acum semnatare ale acordului de asociere cu Uniunea Europeană, sunt victime ale strategiei urmărite consecvent de Rusia: să implanteze și să conserve conflicte înghețate în aceste țări. Cristian Diaconescu nu respinge eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România, dar adaugă nuanțe. „Și din punct de vedere moral, și istoric - rămâne de văzut dacă și politic - , spune el, un astfel de rapt (cum a fost Dictatul de la Viena) trebuie să fie reversibil”.
În săptămâna această au apărut mai multe comentarii pe marginea propunerii guvernului de la București ca statuia lui Constantin Brâncuși, Cumințenia pământului, să fie cumpărată de statul român. Aproape jumătate din prețul negociat de Ministerul Culturii ar veni de la buget, restul – din subscripție publică. Trei semnături cu greutate le răspund „bombănitorilor”, care s-au temut, de pildă, că s-ar crea un precedent – statul ar putea cere ulterior bani și pentru autostrăzi, școli, spitale șamd. Televiziunile nu s-au obosit să invite specialiști care să le explice oamenilor în ce constă valoarea Cumințeniei, și sunt destui care n-ar da niciun ban pentru ea, ba chiar n-ar ține-o în casă, considerând-o „urâtă”, arată Andrei Cornea, în revista 22.
Gabriel Liiceanu umple cumva golul de explicații cu expertiză. Pe site-ul contributors.ro, publică un splendid articol din anii șaptezeci al lui C. Noica despre lucrarea lui Brâncuși, iar alături - ce a înțeles un informator al securității din textul filozofului. „Achiziționarea statuii lui Brâncuși în zilele noastre, scrie Liiceanu, ar reprezenta cea mai frumoasă răzbunare față de urâțenia vremurilor în care splendorii minții i se răspundea cu un denunț”. În sfârșit, Andrei Pleșu notează cu amărăciune în Adevărul: „Ne descurcăm şi fără Brâncuşi! Ne-am descurcat şi pînă acum. Mai bine îi facem un monument funerar, lângă care, din când în când, să ţinem discursuri electorale deştepte”.