Aproximativ 20 de simpatizanți ai grupării Statul Islamic au fost arestați la Moscova

Autoritățile ruse spun că au arestat la Moscova aproximativ 20 de simpatizanți ai grupării Statul Islamic, care încercau să recruteze noi adepți ai grupării militante. Agenția RIA, citată de Reuter, relatează că arestările s-au făcut în cadrul unei operațiuni a Poliției și Serviciului Federal de Securitate. Cu o zi mai devreme, Statul Islamic și-a revendicat aruncarea în aer a unei mașini a poliției în republica nord-caucaziană a Federației Ruse, Daghestan, spunând că o grupare afiliată locală a săvârșit atacul în care a fost ucis un polițist, iar doi au fost răniți. O altă mașină a fost aruncată în aer astăzi, fiind ucis un polițist. Daghestan-ul a devenit o țintă predilectă a militanților care ar vrea să înființeze un stat islamic în Caucazul de Nord.