Recep Tayyip Erdogan critică Rusia, Iranul și Statele Unite pentru implicarea în conflictul din Siria

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat Rusia, Iranul, dar și Statele Unite pentru prezența acestora în Siria, spunând că lipsa de voință pentru înlăturarea președintelui sirian Bashar al-Assad contribuie la continuarea suferințelor sirienilor. Erdogan a vorbit, duminică, la ceremoniile de sărbătorire a 563 de ani de la cucerirea Constantinopolului de către otomani. „Ce treabă au Rusia și Iranul în Siria?”, a întrebat Erdogan. Comentând fotografii recente în care militari americani apar cu însemnele unei grupări a kurzilor sirieni, președintele turc a spus că soldații americani nu trebuie să poarte haine „peticite de o organizație teroristă”. Pentagonul sprijină combatanții kurzi din Siria, dar Turcia îi consideră teroriști din cauza legăturilor lor cu kurzii turci care militează pentru autonomie.