Pomicultorii din R. Moldova indignaţi că proiectul bugetului de stat pentru 2016 nu a fost adoptat încă

Pomicultorii din Republica Moldova sînt indignaţi de faptul că proiectul bugetului de stat pentru 2016 nu a fost adoptat încă, se spune într-un comunicat de presă al asociației UniAgroProtect, citat de IPN. Potrivit acestei asociații neadoptarea bugetului pe acest an nu le permite să primească compensaţiile guvernamentale stabilite în 2014 după ce Rusia a pus embargo pe importurile de legume și fructe moldovenești. Pomicultorii spun că vor recurge la acţiuni de protest, dacă bugetul pe 2016 nu va fi adoptat curînd.