Europenele au început și s-au încheiat atipic, dar au lăsat destul de puțin în urmă. Surpriza cea mare a venit în finală. Portugalia a cîtigat titlul după un meci și un turneu începute prost. Portughezii și-au schimbat pe drum reputația, iar cine n-a înțeles a fost bun de plată. Echipa respectată pentru calități tehnice excepționale a devenit o excelentă mașină defensivă plus Cristiano Ronaldo, omul golurilor solitare și foarte speciale. Portughezii au făcut în grupă și mai departe o serie de remize confuze și au ajuns în finală într-o postură curioasă: singura echipă care se bate pentru titlu, după ce a cîștigat un singur joc, în semifinale, cu Țara Galilor, în timpul regulamentar. Aproape nimeni nu dădea o șansă portughezilor în finala cu Franța.
Your browser doesn’t support HTML5
Liga Campionilor are o rudă obosită: Europenele
Lotul francez, dominat de Griezmann, jucătorul turneului, creșterea nivelului de joc de la o etapă la alta și susținerea unui public formidabil păreau să adjudece net finala. Finala a alunecat rapid spre francezi și s-a așezat împotriva Portugaliei. În minutul 8, o intrare dură și inutilă a lui Payet l-a accidentat pe Cristiano Ronaldo, care a încercat să continue, dar a fost nevoit să iasă din joc după încă 15 minute. A fost o lovitură teribilă pentru portughezi. În ce fel, s-a înțeles mult mai tîrziu.
Lipsiți de marele atu al lui Ronaldo, portughezii au fost siliți să închidă tot și s-au transformat într-un sistem de joc extrem de solidar. Pe restul meciului și în prelungiri, Portugalia a rezistat iar Franța a intrat într-un ciclu de joc fără surprize și penetrație. Adevărat, în ultimul de minut, Gignac a trimis în bară și totul se putea încheia cu o victorie in extremis a Franței. Dar Portugalia a scăpat și a continuat tot mai îndrăzneț. În prelungiri, Eder un seminecunoscut, abia introdus în teren, a marcat un gol de senzație și din acel moment totul era jucat. Portugalia a rămas stăpînă pe joc, Ronaldo a apărut pe tușă, în postură de antrenor secund improvizat și francezii au asistat la propria dezintegrare. Portugalia a cîtigat titlul european.
Europenele s-au încheiat cu o uriașă decepție franceză și nimic nu explică mai bine eșecul decît diferența între iluzie și realitate. Antrenorul Didier Deschamps a făcut mult cu lotul pe care l-a selecționat dar, pînă la urmă, absențele lui Benzema, Ribbery și Varane au contat. Ideea după care Piogba e un supermijlocaș, care poate controla defensiv și ofensiv centru, s-a dovedit mult prea optimistă. Presiunea publică exercitată de o societate în criză și în mare căutare de succes a fost prea mare. Franța putea câștiga Europenele, dar a dat în finală de o situație pentru care nu era pregătită. Mai exact, un adversar care nu mai are nimic de pierdut și invită Franța să atace, în așteptarea loviturii decisive. Franța nu a știut cum să trateze acest tip de provocare și a ratat meciul, finala și titlul.
Europenele au avut parte de o finală dramatică, dar lipsită de calitate. Cu asta finala a încoronat logic un turneu mediocru, încurcat și slăbit de prea multe echipe calificate. Trecerea de la sistemul cu 16 calificate la sistemul cu 24 a mărit numărul meciurilor, dar a redus nivelul de joc. Din 51 de jocuri doar două sau trei au atins calitatea așteptată la un turneu final. Sistemul a permis calificări ușoare și a respins doar echipele rămase pe ultimul loc în grupe. În aceste codiții multe echipe mici, de la Islanda la Țara Galilor sau Austria, au calculat, corect, că un joc strict defensiv, o aglomerare masivă a centrului și un marcaj constant sînt de ajuns. A rezultat o lungă suită de meciuri interesante pentru suporterii echipelor în cauză, dar nu pentru publicul larg.
Dacă vor continua cu același sistem, Europenele vor fi mai departe o rudă obosită și oarecum inutilă a Ligii Campionilor.