Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, i-a asigurat pe aliații NATO din estul Europei că Statele Unite rămân ferm decise să le apere la nevoie, în ciuda unor remarci semnalând o schimbare de politică formulate de candidatul republican la președinție, Donald Trump.
„Vreau ca partenerii noștri din NATO să știe foarte bine care este poziția noastră. Administrația (Obama), ca și toate administrațiile republicane sau democrate începând din 1949, rămâne profund credincioasă angajamentelor noastre de securitate bazate pe articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic, care proclamă că un atac împotriva unei țări aliate este considerat un atac împotriva tuturor membrilor NATO”, a spus Kerry, vorbind joi la Washington.
Kerry a mai spus că angajamentul de a sări în ajutorul aliaților este „piatra de temelie” a apartenenței Statelor Unite la NATO.
Într-un interviu apărut miercuri în „New York Times”, Donald Trump, întrebat despre politicile rusești care i-au alarmat pe baltici, unii din cei mai noi membri ai NATO, a răspuns că dacă Rusia ar ataca Estonia, Lituania sau Letonia, el ar decide dacă să le sară în ajutor numai după ce s-a convins că țările respective „și-au îndeplinit obligațiile” față de Statele Unite. „Dacă și le-au îndeplinit, atunci răspunsul va fi da” – a spus Trump.
În trecut Trump a mai făcut remarci în care punea la îndoială seriozitatea unor membri NATO nenumiți, care n-ar contribui destul la bugetul alianței, lăsând cheltuielile în seama americanilor.
Trump, care a afișat mereu lozinca „America mai întâi” în campania sa electorală, a mai spus în interviu că aliații Statelor Unite vor trebui să se adapteze la această „nouă” abordare.
„Aș prefera să putem continua” alianțele actuale, a spus el în „New York Times”, dar a adăugat că asta va fi posibil numai dacă aliații vor înceta să mai profite de generozitatea Statelor Unite, care nu-și mai pot permite să cheltuiască atâta.
Remarcile lui Trump au provocat răspunsuri ferme pe tot parcursul zilei de joi. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a spus că „două războaie mondiale au arătat că pacea în Europa este importantă și pentru Statele Unite” și că „noi, ca aliați, ne apărăm unii pe ceilalți”.
Președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a insistat pe Twitter că țara lui cu 1,3 milioane de locuitori, vecina Rusiei, îndeplinește toate cerințele NATO.
„Estonia este una din cele cinci țări NATO europene care respectă cerința de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare”, a scris el, adăugând că estonienii au luptat în operațiunile alianței din Afganistan.
„Suntem la rândul nostru credincioși tuturor aliaților noștri, indiferent care ar fi ei. Asta ne face aliați”, a mai spus liderul de la Tallinn.
Președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, cunoscută pentru stilul său franc, le-a spus reporterilor la Vilnius că nu e bine să se acorde prea multă atenție remarcilor lui Trump.
„Noi știm că Statele Unite vor fi mereu cel mai important partener al nostru”, a spus ea, adăugând că Lituania își va îndeplini obligațiile referitoare la bugetul apărării cel mai târziu în 2018.
La cheltuieli s-a referit în replica la remarcile lui Trump și secretarul de stat Kerry.
Kerry a spus că alianța este mai unită acum ca oricând și că țările-membre își sporesc cheltuielile, pentru că s-au convins că acestea sunt importante pentru securitatea lor.
Remarcile lui Trump au fost dezmințite și criticate de Casa Albă și de numeroși politicieni de la Washington, chiar și de cei din Partidul Republican, pentru care miliardarul american va candida la președinție. „Speranța mea este că atunci când Donald va deveni președinte îl vom convinge să-și schimbe opinia”, a spus senatorul Marc Rubio, fost rival al lui Trump în cursa pentru nominalizare, care acum îl susține.
Iar senatorul Lindsey Graham, unul din cei mai influenți republicani în chestiuni de politică externă și un critic al lui Trump, s-a declarat sigur că remarcile despre NATO ale candidatului la președinție l-au făcut fericit numai pe președintele rus, Vladimir Putin.