Rusia ar putea fi suspendată și de la Jocurile Paralimpice

Rusia ar putea fi suspendată și de la Jocurile Paralimpice, programate în septembrie la Rio de Janeiro. Comitetul Internațional Paralimpic a început vineri procedura de suspendare a atleților ruși, în baza raportului Agenției Mondiale Anti-doping care vorbește despre un sistem extns de doping în Rusia, susținut de stat.

Duminică este așteptată decizia Comitetului Olimpic Internațional privind posibila suspendare a atleților ruși de la Olimpiada de vară, din august. Președintele rus Vladimir Putin a dispus între timp crearea unei noi comisii antidoping în Rusia. Vorbind la o ședință a cabinetului, Putin a spus că noua comisie va fi responsabilă cu luarea unor măsuri „rapide” pentru „realizarea eficientă a planului național de luptă cu dopajul”. Liderul rus l-a propus la șefia comisiei pe un veteran al sportului sovietic și rus, Vitali Smirnov, în vârstă de 81 de ani, despre care a spus că se bucură de o „reputație absolut imaculată” și de „încrederea și respectul familiei olimpice”.