Complexul vinicol „Cricova” este vizitat de tot mai mulți turiști. Potrivit IPN, în primele șase luni ale anului i-au trecut pragul 20.000 de oameni, cu 30% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar 75% au fost turiști străini. Anunțul a fost făcut luni de directorul general al combinatului, Iurie Carp, care a prezentat planuri de extindere a culturilor de viță de vie și volumului vinurilor depozitate. Carp a deplâns menținerea restricțiilor comerciale rusești față de vinurile din Moldova și a exprimat speranțe că ele se vor vinde tot mai mult pe alte mari piețe, ca Statele Unite și China. Potrivit Wikipedia Complexul „Cricova” are a doua cea mai mare pivniță de vinuri din lume, după alt complex moldovean, cel de la Mileștii Mici.