Născut la 27 decembrie 1990, în Chișinău. A studiat Management la Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău, Finanțe și Bănci la ASEM și Marketing la University of Louisiana Monroe, SUA. Ultimul său post de muncă a fost specialist în comunicare la Centrul Analitic Independent Expert-Grup și este membru al grupului de inițiativă al Partidului Acțiune și Solidaritate. În prezent urmează un Masterat în Business Internațional la University of Edinburgh din Scoția, Marea Britanie.
Luni
Ultima mea săptămână în Moldova înainte să plec la studii de Master în Marea Britanie a început ca toate celelalte: dimineață liniștită de luni, un pahar cu apă (prefer de 100 ori apa în locul cafelei) și lectura obligatorie a știrilor de pe BBC și The Economist Espresso si Europa Libera. O știre care s-a remarcat a fost aparenta prăbușire a TPP (Trans Pacific Partnership) - Acordul de Comerț liber între Europa și SUA, semn că forțele politice populiste, care promovează izolarea economică și protecționismul, sunt în mare trend acum. Nu a ajutat nici faptul că acest acord a fost negociat în mare secret, iar oamenilor nu le-a plăcut de asta. Așa că polemica dintre cei „1%” bogați și influenței și restul de 99% pare mai aprinsă și tensionată ca niciodată.
După multă vreme aflu și eu cum e să nu fii angajat și să te trezești fără de rutina drumului către serviciu. Începe deja să-mi fie dor de Expert-Grup, fostul meu angajator.
Seara am publicat, împreună cu echipa Partidului Acțiune și Solidaritate, în care sunt membru al echipei de inițiativă, articolul „Cinci motive pentru care să donezi pentru PAS”, în care încercăm să argumentăm oamenilor de ce acest partid merită susținere și cât de importantă este finanțarea democratică și transparentă a unui partid pentru dezvoltarea unei țări. Niciun partid până acum nu a realizat vreo campanie de strângere publică de fonduri, însă PAS-ul nu are în spate oligarhi sau patroni, ca restul partidelor, așa că trebuie să ne finanțăm într-un mod corect și onest.
Marți
Mă trezesc din nou cu gândul ciudat că nu trebuie să merg la serviciu. Dimineața am trecut repede pe la doctorul audiolog, ca să-mi prescrie un tratament pentru auzul meu nu foarte bun. Vă dau un sfat: nu amânați în niciun caz tratarea problemele de sănătate. Dacă era să ascult de medici când eram in clasa 8-a - că am nevoie de tratament la urechi (eu mi-am permis să-i ignor atunci), starea auzului meu nu se agrava în timp. Dar este și partea bună, există aparate auditive bune care te ajută să-ți ușurezi viața. Planific să-mi iau unul în curând.
În a doua parte a zile am fost la sediul Expert-Grup, pentru a mă întâlni ultima dată cu dragii mei colegi și pentru a a-mi lua rămas bun de la ei. Au fost aproape trei ani în care am lucrat alături de aceștia - unele din cele mai luminate minți din țara asta și alături de care am reușit să mă dezvolt și să-mi stimulez curiozitatea despre soluțiile de dezvoltare a Republica Moldova. Așa că vă recomand să intrați în site-ul lor – www.expert-grup.org, să vă abonați la newsletter-ul lor și să-i urmăriți. Expert-Grup este una din extrem de puținele organizații competente și independente care oferă o evaluare decentă a situației din țară.
Miercuri
Citesc dimineață pe The Economist Espresso că Africa se confruntă cu probleme în agricultură și că ar avea nevoie de 400 miliarde de dolari în următorii zeci ani pentru deveni exportator net de produse alimentare. De unde acești bani? Ei există desigur – doar că în alte părți ale lumii. Sunt o groază de bani în lumea asta, însă mai avem mult de lucru până să învățăm să-i redistribuim eficient – nu e ok să avem țări ca Guinea, unde oamenii fac mai puțin de 500 de dolari pe an, și pe de altă parte, să avem țări ca Luxembourg, unde salariul anual mediu ajunge până la 50,000 dolari. Asta ar trebuie să fie unul din obiectivele fundamentale ale omenirii – să eliminăm aceste inegalități colosale. Este și unul din motivele pentru care merg la Universitate din Edinburgh, să învăț cum am putea, ca omenire, realiza asta.
Ziua continuă cu alte pregătiri de plecare și cu o vizită inevitabilă la farmacie pentru a cumpăra câteva medicamente pe care mama te pune să le cumperi când pleci în străinătate– cărbune, Paracetamol și alte.
Plec mai apoi la sediul PAS, pentru o ultimă ședință și pentru un rămas bun. Sper să reușesc să-i ajut și de la distanță în promovarea unui nou mod de a face politică în țara asta.
Seara mă întâlnesc cu prietenii pentru o ultimă petrecere, desigur, la karaoke. Am dansat și am cântat în românește, englezește, rusește și nemțește. Ne-am distrat ca pentru un an înainte.
Joi
E ziua în care lepăd leii și îmi iau lirele sterline :) Deși o să am asigurată o bursă lunară, rezervele de bani niciodată nu încurcă, mai ales că pleci în una din cele mai scumpe țări din lume. Mai târziu merg la Ambasada Marii Britanii pentru a mă întâlni cu ceilalți moldoveni care au câștigat această bursă de studii Chevening. Bursa Chevening este una din cele mai prestigioase programe de bursă din lume, care se extinde în peste 120 de țări din lume, iar eu am fost îndeajuns de convingător și privilegiat să o primesc și eu. Sper să nu dezamăgesc, întreaga imagine a țării stă pe umerii mei. Nu e prima dată, întrucât am câștigat o altă bursă de studii în SUA, în 2012-2013, însă merg acum într-o țară în care n-am fost niciodată.
Vineri
Dimineața zbor. O să-mi fie dor de țara asta. Simt că plec de aici într-un moment decisiv dar viitorul meu este la fel de important. Plec la Universitatea din Edinburgh pentru a învăța mai multe despre economia mondială și despre modul în care se fac afaceri. Afacerile și business-ul trebuie să devină principala forță motrice în transformarea acestei lumi într-una mai bună. Pentru asta, trebuie să educăm actualii și viitorii antreprenori să devină mai social responsabili și să-și folosească profiturile în scopuri nobile.
Deocamdată mă framântă un gand: cum voi ajunge să votez pentru următorul presedinte. Va trebui să merg până la Londra. Șase-șapte ore cu trenul. Dar nu mă sperie distanta, mă îngrijorează atmosfera in care trebuie să ne dăm votul. La revedere, Moldova.