Distanța care separă lumea de imaginea propriei vieți crește în mai multe feluri. Dacă nu era de ajuns limbajul gol al multor politicieni, acum au început să joace feste și cifrele.
De pildă, oamenii sînt informați că țara lor are creștere economică. Și cifrele spun că o economie sau alta crește. De pildă, cu 5%. E bine? Depinde. 5% e 5%, dar multe guverne uită să spună că respectiva creștere economică vine din consum, nu din producție. Altfel spus, pentru că oamenii cheltuie, nu pentru că fac ceva cu mîna lor.
Your browser doesn’t support HTML5
Mai departe: cum oamenii nu pot cheltui mult timp, creșterea nu poate fi susținută. În plus, mulți oameni vor începe să se îndatoreze. De regulă, consecința finală e stoparea creșterii economice și apoi scăderea economiei.
Dar asta nu se aude deloc dinspre mînuitorii de statistici. Cînd totul devine clar, e prea tîrziu și, oricum, guvernele aruncă în joc altă serie de statistici.