Frank-Walter Steinmeier: „Relațiile transatlantice sunt fundamentul la care nu avem voie să renunțăm”

După victoria republicanului Donald Trump în alegerile prezidențiale americane, ministerul de externe german a lăsat de înțeles că duminică va avea loc o reuniune specială a șefilor diplomațiilor din statele membre ale Uniunii Europene. În cursul dimineții, ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier a avertizat că viitorul relațiilor europene cu America lui Donald Trump, viitorul relațiilor germano-americane este incert. Steinmeier a reamintit criticile lui Trump la adresa Germaniei în cursul campaniei electorale, și poziția sceptică a acestuia față de NATO. „Nimic nu va fi ușor, dar relațiile transatlantice sunt fundamentul la care nu avem voie să renunțăm” a mai declarat șeful diplomației germane.

Ulterior, cancelara germană Angela Merkle l-a felicitat pe Trump și a declarat că este deschisă unei colaborări strânse, pe baza valorile democrației, libertății, respectului pentru statul de drept și pentru demnitatea oamenilor.