Tunisianul suspectat de atacul de la Berlin se afla în contact cu militanții islamiști

Tunisianul suspectat de implicare în atacul de luni cu camionul asupra târgului de Crăciun din Berlin se afla în contact cu militanții islamiști și era cunoscut serviciilor de securitate germane, a spus miercuri ministrul de interne al landului Renania de Nord-Westfalia. Ralf Jaeger a precizat că luna trecută agențiile federale au făcut schimb de informații despre persoana dată acum în căutare, un tunisian de 20 și ceva de ani a cărui cerere de azil fusese respinsă în iulie. De atunci încercările de a-l deporta au eșuat pentru că nu avea documentele de identitate necesare, iar autoritățile tunisiene nu erau sigure că era într-adevăr cetățeanul lor. În atacul de luni din capitala germană au murit 12 oameni, iar aproape 50 au fost răniți.