La Paris are loc o conferință menită să relanseze procesul de pace israelo-palestinian

Ministrul francez de externe Jean-Marc Ayrault se adresează delegaților la deschiderea conferinței, Paris, 15 ianuarie 2017.

Reprezentanți ai peste 70 de țări și organizații participă la o conferință, la Paris, consacrată eforturilor de relansare a negocierilor de pace între Israel și palestinieni și reafirmării sprijinului pentru soluția celor două state. Palestinienii au salutat conferința, dar premierul izraelian Benjamin Netanyahu a refuzat să participe, spunând că evenimentul ar fi îndreptat împotriva Israelului. Ultimele negocieri de pace directe au durat nouă luni, eșuând în aprilie 2014. La conferința de la Paris, participă și Secretarul de Stat american aflat la final de mandat, John Kerry, dar viitoarea administrație a președintelui ales Donald Trump nu și-a trimis reprezentanții.