Președintele rus Vladimir Putin îl primește astăzi la Moscova pe omologul său moldovean Igor Dodon

Președintele Igor Dodon se întâlnește astăzi la Moscova cu omologul său rus Vladimir Putin, având pe agendă evoluția relațiilor bilaterale și perspectivele rezolvării conflictului transnistrean. Dodon a avut deja luni discuții preliminare cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care este și emisar special al Kremlinului pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Aceasta este prima vizită făcută în străinătate de Dodon după învestire și prima vizită oficială a unui președinte moldovean la Moscova în ultimii nouă ani. Într-un interviu acordat înainte agenției de stat rusești TASS, Dodon spunea că va cere partenerilor ruși revenirea bunurilor moldovene pe piața rusă, ridicarea restricțiilor cu care se confruntă muncitorii moldoveni în Rusia și reluarea discuțiilor pentru rezolvarea conflictului transnistrean.