Experți: piața imobiliară moldoveană s-a stabilizat în 2016

Piața imobiliară moldoveană s-a stabilizat în 2016, când numărul tranzacțiilor cu locuințe a fost în creștere, informează Moldpres. Experți citați de agenție au spus că în 2017 nu este de așteptat vreo ieftinire brusca a apartamentelor. În privința anului trecut, ei au constatat că a scăzut ușor prețul apartamentelor vechi, întrucât cumpărătorii ar fi devenit mai exigenți, orientându-se spre cele noi. Cele mai solicitate sjunt apartamentele cu o cameră și două camere, la prețuri de la 17.000 la 33.000 de euro. Specialiștii mai constată că prețurile la apartamentele mai noi s-au menținut la același nivel, în timp ce locuințele construite în anii 50-70 ai secolului trecut, care reprezintă 55-60 la sută din totalul imobilelor, s-au ieftinit considerabil, cu 10-18 la sută.