Președintele moldovean Igor Dodon se află la Teheran și spune că se va  întâlni zilele următoare cu conducerea Iranului

Președintele moldovean Igor Dodon se află la Teheran și spune că se va întâlni zilele următoare cu conducerea Iranului pentru discuții care să ducă la „un nou nivel” în relațiile bilaterale. Dodon, șahist pasionat, a scris pe Facebook că a participat la Teheran la deschiderea Campionatului Mondial de șah feminin. Dodon mai spune că a vizitat împreună cu președintele Federației Internaționale de Șah Kirsan Iliumjinov și cu ambasadorul rus în Iran, Ivan Levan Giagaryan, locul unde s-au întâlnit în 1943 liderii Uniunii Sovietice, Marii Britanii și Statelor Unite la o conferință importantă pentru evoluția celui de-al doilea război mondial. Șeful forului șahistic internațional Iliumjinov s-a întâlnit cu Dodon la Chișinău luna trecută.