Liderii partidelor de opoziție PAS, Platforma DA și PLDM au criticat ideea schimbării sistemului electoral din Republica Moldova

Liderii partidelor de opoziție PAS, Platforma DA și PLDM au criticat ideea schimbării sistemului electoral din Republica Moldova și eventuala trecere la alegerea combinată a deputaților, pe liste de partid și în circumscripții uninominale. Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru suspectează Partidul Democrat de guvernământ că și-ar face planuri pentru ca să rămână la putere și după alegerile parlamentare din 2018.