ONU: lumea trăiește în prezent cea mai mare criză umanitară din 1945 încoace

Stephen O’Brien.

Lumea trăiește în prezent cea mai mare criză umanitară din 1945 încoace, au avertizat vineri Națiunile Unite. „Suntem într-un moment critic al istoriei. De la începutul anului, ne confruntăm cu cea mai mare criză umanitară de la crearea Națiunilor Unite", a avertizat responsabilul ONU pentru probleme umanitare, Stephen O'Brien. La această situație se adaugă acum o posibilă foamete în patru țări: Sudanul de Sud, Somalia, Yemen și nord-estul Nigeriei, unde circa 20 de milioane de persoane suferă acut de foame, sau ar putea ajunge în această situație în următoarele șase luni, a mai spus O'Brien, adăugînd că pentru a face față acestei situații e nevoie acum de 4 miliarde 400 milioane de dolari pînă iulie, și această sumă nu e negociabilă.