Mesajele pe Twitter ale președintelui Trump par să submineze șansele administrației americane la Curtea Supremă

Președintele american Donald Trump ar putea să fi subminat, prim ultimele sale mesaje pe Twitter, șansele ca interdicția de intrarea în Statele Unite pentru cetățenii din șase țări majoritar musulmane să fie declarată constituțională de Curtea Supremă. Luni, Trump a criticat forma revăzută a proiectului drept „diluată” și formulată în așa fel încât să fie „corectă politic”. În plus, el a scris că „avem nevoie de această interdicție”. Argumentul Ministerului justiției, la Curtea Supremă, este tocmai că nu ar fi vorba de o interdicție și că nu este discriminatorie față de musulmani, deși președintele ceruse, în campania electorală, ca musulmanilor să li se interzică intrarea în Statele Unite.