Cancelarul german Angela Merkel a remarcat succesele înregistrate de România în lupta împotriva corupției

Cancelarul german Angela Merkel a remarcat succesele înregistrate de România în lupta împotriva corupției și a spus că reformele începute în urmă cu zece ani, odată cu aderarea la UE, trebuie să continue. Merkel a făcut declarația luni la o conferință de presă comună cu președintele român Klaus Iohannis, aflat în vizită la Berlin. Liderul României a numit la același eveniment „problematica Moldovei” printre cele discutate cu cancelarul Merkel, alături de alte chestiuni din vecinătatea estică a UE, dar nu a intrat în detalii. Klaus Iohannis s-a întâlnit luni și cu președintele german, Frank-Walter Steinmeier.