AP: avocata rusă care s-a întâlnit în iunie 2016 cu Donald Trump Jr. i-ar fi dat acestuia o mapă cu prespuse informații privind finanțarea ilicită a campaniei lui Clinton

Donald Trump Jr la Turnul Trump din New York.

Agenția Associated Press relatează că avocata rusă care s-a întâlnit în iunie 2016 cu Donald Trump Jr. i-ar fi dat acestuia o mapă cu informații despre care a spus că pot aduce prejudicii rivalei democrate a tatălui său, Hillary Clinton. Fiul președintelui american și președintele însuși au spus că întâlnirea dezvăluită recent nu a avut vreo consecință pentru campania prezidențială de anul trecut. Dar lobbistul cu cetățenie dublă rusă și americană Rinat Ahmetșin a declarat vineri agenției Associated Press că a fost de față la întâlnirea la care avocata Natalia Veselnitskaia, despre care se presupune că avea legături cu guvernul rus, i-ar fi dat lui Trump Jr. presupuse informații privind finanțarea ilicită a campaniei lui Clinton. Noile dezvăluiri despre legăturile dintre campania lui Trump și Rusia survin pe fundalul anchetelor din Statele Unite despre implicarea rusă în alegerile prezidențiale de anul trecut.