Administrația Trump nu mai condiționează soluționarea crizei siriene de demisia președintelui Assad

Consilierul pe problems de securitate Tom Bossert la Casa Albă

Statele Unite nu vor insista asupra demisiei imediate a președintelui sirian Bashar al-Assad ca parte a unei soluții politice pentru războiul civil din Siria care durează de șase ani, a spus consilierul președintelui Donald Trump pe problemele combaterii terorismului. Tom Bossert a declarat în cadrul Forumului de Securitate Aspen că Statele Unite și-ar dori demisia președintelui sirian „la un moment dat”, dar că nu consideră important să ceară demisia lui Assad „în primul rând”. Această poziție a Casei Albe se deosebește semnificativ de cea a administrației Obama, care insista pe plecarea lui Assad drept condiție a unei soluții în Siria. Și alte puteri occidentale și-au temperat în ultimul timp poziția intransigentă față de președintele sirian.