Emmanuel Macron și liderii Germaniei, Italiei, Spaniei și ai unor state africane discută la Paris problema opririi fluxului de migranți din nordul Africii

Migranți nord africani în enclava spaniolă Ceuta

Stăvilirea fluxului de migranți din nordul Africii spre Europa este tema principală a discuțiilor la cel mai înalt nivel găzduite de președintele francez Emmanuel Macron luni la Paris, cu participarea liderilor din Germania, Italia, Spania și mai multe țări africane. La mini-summit sunt prezenți și oficiali de rang înalt ai UE, în frunte cu șefa politicii externe, Federica Mogherini. Potrivit unei ciorne văzute de corespondenții de presă, cei patru lideri de țări europene doresc crearea unor centre de triere sub egida ONU în Libia, pentru a-i separa pe refugiații cu pretenții de azil în UE de cei economici. Europenii mai promit comunităților libiene sprijin financiar pentru descurajarea implicării localnicilor în traficul de oameni, eforturi pentru stoparea migranților în țări ca Niger sau Ciad, înainte să ajungă în Libia, și mai multe repatrieri și întoarceri benevole din Europa.