În timpul campaniei prezidențiale americane compania lui Donald Trump încerca să încheie o afacere imobiliară la Moscova

Președintele Donald Trump

Ziarul „Washington Post” scrie că în timpul campaniei prezidențiale americane compania lui Donald Trump încerca să încheie o afacere imobiliară la Moscova. Citând surse familiare afacerii, ziarul a scris la 27 august că firma lui Trump și investitorii ar fi semnat o scrisoare de intenții pentru construcția unui „Turn Trump” în capitala rusă. Întrucât nu aveau însă terenul necesar și permisele cerute, afacerea a fost abandonată în ianuarie 2016, înainte să înceapă alegerile primare din Partidul Republican. Ziarul american scrie că nu este limpede dacă Trump însuși era implicat în afacere și dacă avea cunoștință de ea. „Washington Post” mai scrie că detaliile despre proiectul de la Moscova figurează în e-mailuri care vor fi puse curând la dispoziția anchetatorilor din Congres.