Guvernul și președinția moldoveană au doi candidați diferiți la funcția de ministru al apărării: gen. Ion Coropcean și Victor Gaiciuc

Gen. în retragere Ion Coropcean în 2013

Presa moldoveană relatează că Partidul Democrat l-ar vrea numit ministru al apărării pe generalul de divizie Ion Coropcean, în vreme ce președintele Igor Dodon ar insista pe candidatura fostului ministru din perioada guvernării comuniste, Victor Gaiciuc. Spicherul democrat Andrian Candu confirmase săptămâna trecută că guvernarea a identificat un candidat, dar nu i-a dat numele. Ziarul Național care spune că acesta ar fi Coropceanu, precizează că generalul este actualmente consilier al premierului Pavel Filip și a deținut în trecut funcțiile de șef al Marelui Stat Major și comandant al Armatei Naționale. Ministerul Apărării a rămas fără lider în decembrie trecut, când a fost demis ministrul pro-occidental Anatol Șalaru, printr-o înțelegere între fostul său Partid Liberal și președintele Dodon. Pentru instalarea unui ministru este nevoie de cooperare între guvernare și șeful statului.