Procurorii turci au emis mandate de arestare pentru 360 de persoane, țintind „rețeaua lui Gulen” din armată

Fethullah Gulen

În Turcia, procurorii au emis mandate de arestare pentru 360 de persoane, într-o nouă operațiune vizând presupuși susținători ai clericului autoexilat în SUA, Fethullah Gulen, în cadrul armatei. Potrivit agenției de stat Anadolu, dintre cei vizați, 333 au fost soldați. Guvernul președintelui Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe Gulen și rețeaua sa de instituții educaționale că ar fi orchestrat lovitura de stat de anul trecut. Gulen respinge acuzațiile. Agenția de stat Anadolu transmite că operațiunea poliției de reținere a suspecților continuă, iar agenția particulară de știri Dogan relatează să șapte persoane vizate sunt foști piloți militari. Peste 50 000 de oameni au fost încarcerați în Turcia sub acuzația că ar avea legături cu Gulen, iar peste 150 000 au fost concediați sau și-au pierdut locul de muncă după lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2016, în urma căreia cca 250 de oameni au fost uciși. Săptămâna trecută, aproximativ 700 de oameni au fost reținuți în Turcia în investigații conexe. Aliații occidentali ai Turciei și grupuri pentru apărarea drepturilor omului și-au exprimat îngrijorarea că puterea de la Ankara folosește pretextul investigațiilor pentru a-i neutraliza pe opozanți.