Mesaje de felicitare ale liderilor politici de la Chișinău adresat României cu ocazia Zilei Naționale

Premierii Mihai Tudose și Pavel Filip la o întîlnire la Chișinău

Liderii politici de la Chișinău au felicitat vineri România vecină, cu ocazia zilei ei naționale. Într-un mesaj adresat omologului său român Klaus Iohannis, președintele Igor Dodon exprimă „sincere mulțumiri pentru suportul acordat de România R. Moldova”. Premierul Pavel Filip le-a spus românilor într-un comunicat de presă: „Ȋn Republica Moldova veṭi găsi mereu familia voastră, suntem fraţi”. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a felicitat „românii de pretutindeni”. „Să nu uităm că România a stat și la bine și la rău alături de R. Moldova și ne ajută foarte mult pentru dezvoltarea noastră”, a mai spus democratul Candu la deschiderea ședinței în plen a Parlamentului R. Moldova. Forțele unioniste din R. Moldova au salutat și ele aniversarea. Într-un comunicat de presă Partidul Național Liberal a scris că speră „că Ziua reunificării celor două state românești este tot mai aproape”, pentru că „solidarizarea euro-unionista este salvarea in fața ofensivei rusești”. Grupările unioniste au spus că vor organiza sâmbătă după-masă la Chișinău „Marșul unirii”.