Guvernul britanic va fi remaniat, cu începere de luni

Premierul britanic Theresa May, 30 noiembrie 2017

Premierul britanic Theresa May a anunțat că de luni începe o remaniere de guvern, fără a da alte informații. Este de așteptat însă ca principalii miniștrii, între care ministrul de externe Boris Johnson și ministrul pentru „Brexit”, David Davis, să rămână în funcție. Într-un interviu cu BBC, premierul a mai declarat că va rămâne la conducerea guvernului atâta timp cât are sprijinul electoratului și că intenționează să conducă partidul conservator în următoarele alegeri generale din 2022.