Curtea Supremă a Rusiei a respins cererea Kseniei Sobceak ca președintele rus Vladimir Putin să fie exclus din cursa pentru alegerile prezidențiale

Ksenia Sobchak, Moscova, 16 februarie 2018

Curtea Supremă a Rusiei a respins cererea Kseniei Sobceak ca președintele rus Vladimir Putin să fie exclus din cursa pentru alegerile prezidențiale, pe care o adresase Comisiei Electorale Centrale de la Moscova. În cererea ei, Sobceak a spus că Putin a continuat să fie de facto președinte al Rusiei și în perioada 2008-2012, cînd funcția a fost deținută de Dmitri Medvedev. În opinia ei, Vladimir Putin ar fi deținut două mandate consecutive și nu ar mai putea candida și acum. Deși decizia instanței nu a fost o surpriză pentru Ksenia Sobceak, ea a anunțat că va face recurs. Sobceak, care e jurnalistă și vedetă de televiziune, spune că s-a înscris în lupta electorală pentru ca să le ofere rușilor posibilitatea unui vot de protest. Unii analiștii se întreabă însă dacă în spatele candidaturii ei nu se află cumva chiar Kremlinul, pentru a spori prezența la vot și pentru a-l ajuta pe Putin să aibă un mandat și mai impresionant pentru încă șase an.