Serghei Lavrov condamnă „Legea reintegrării Donbasului” promulgată de președintele Ucrainei

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că noua lege ucraineană privind reintegrarea celor două regiuni separatiste din estul ţării - Doneţk şi Lugansk - încurajează utilizarea forţei pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, „ceea ce este absolut inacceptabil”. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat marţi seara legea cu privire la politica de stat pentru asigurarea suveranităţii de stat a Ucrainei asupra teritoriilor „ocupate temporar'' în regiunile Doneţk şi Lugansk sau „Legea reintegrării Donbasului”. Noua lege permite armatei ucrainene să „utilizeze forţa” pentru a „descuraja agresiunea armată a Federației ruse în regiunile Doneţk şi Lugansk”, potrivit textului final de pe site-ul Parlamentului ucrainean. Moscova respinge acuzațiile că ar avea trupe în estul Ucrainei.