Compania americană Exxon Mobil abandonează planurile de cooperare cu compania de stat rusă Rosneft

Compania americană Exxon Mobil a anunțat că abandonează planurile de cooperare cu compania de stat Rosneft, invocînd sancțiunile europene și americane impuse Rusiei în 2014, pentru anexarea Crimeii și implicarea în conflictul din estul Ucrainei. In 2013 Exxon Mobil și Rostneft au convenit printr-un accord să exploreze împreună cîmpurile petroliere de la Marea Arctică și pînă la Marea Neagră. Înțelegerea a fost făcută în perioada în care compania era condusa de actualul secretar de stat american Rex Tillerson. Proiectele comune ar fi costat ambele companii 500 de miliarde de dolari. In 2013, înțelegerea a fost salutată și de președintele Rusiei Vladimir Putin. Anunțul Exxon de miercuri nu a fost comentat nici de Departamentul de stat american, nici de Ministerul american de finanțe și nici de compania rusă Rosneft. Pînă acum Exxon a susținut că aceste proiecte pot continua deoarece înțelegerea inițială avusese loc înainte de impunerea sancțiunilor.