Eurostat: Femeile din UE au fost plătite în 2016 cu 16% mai puțin decît bărbații

Femeile din UE au câștigat în 2016 cu 16% mai puțin decât colegii lor bărbați, a spus miercuri agenția Eurostat. „Pentru fiecare euro câștigat de un bărbat într-o oră, o femeie a primit numai 84 de cenți”, a spus Eurostat într-o conferință de presă în ajunul Zilei Internaționale a Femeii. Citând Organizația Internațională a Muncii, AFP scrie că pe plan mondial femeile câștigă în medie cu 23% mai puțin decât bărbații, iar în ritmul actual ar fi nevoie cam de 70 de ani pentru eliminarea acestei discrepanțe. Diferența de plată din Europa este ceva mai mică decât în Statele Unite, unde constituie 20%. În UE, discrepanțele cele mai mari sunt în Germania și Marea Britanie, unde constituie 21%, iar situația cea mai bună este în România, Italia sau Luxemburg, unde diferența în favoarea angajaților-bărbați este de numai 4%.