Mii de armeni au protestat din nou la Erevan împotriva alegerii lui Serj Sarkisian ca prim ministru

Poliția blochează demonstranții la Erevan

Mii de armeni s-au adunat din nou miercuri seară în Piața Republicii, din centrul Erevanului, protestând împotriva alegerii fostului președinte al țării, Serj Sarkisian, ca premier, de către Parlament, în ajun. Mitingul a început după mai multe pichetări și marșuri prin oraș, în cursul cărora protestatarii au încercat să instituie blocade la principalele instituții ale puterii de stat. Adresându-se adunării din Piața Republicii, liderul din opoziție Nikol Pașinian a îndemnat oamenii de pe tot cuprinsul țării să ceară autorităților locale să adopte declarații în favoarea mișcării de protest, spunând că astfel s-ar putea ajunge la o schimbare de conducere. El a îndemnat de asemenea la continuarea pichetării sediilor instituțiilor administrative naționale.