Doina Cornea, fosta disidentă din perioada dictaturii ceaușiste, a încetat din viață la Cluj

Doina Cornea

A încetat din viață la vârsta de 88 de ani în casa ei de la Cluj, în noaptea de joi spre vineri, fosta dizidentă din perioada dictaturii ceaușiste Doina Cornea. Vestea a fost confirmată pentru Agerpres de fiul ei. Doina Cornea era bolnavă de mai mult timp. Născută în 1929 la Brașov, Doina Cornea a fost traducătoare, publicistă, asistentă universitară la Facultatea de Filologie a Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj. Între anii 1982 și 1989, când s-a destrămat sistemul comunist din estul Europei, Doina Cornea a difuzat zeci de proteste și corespondențe la Europa Liberă.

În 1983 a fost data afară de la Universitate, iar până în 1989 a avut domiciliu forțat, fiind supravegheată permanent de Securitate, poliția secretă a regimului communist. După căderea dictaturii a fost cooptată scurt timp în noile structuri de putere, pe care le-a părăsit, devenind un critic al noilor conducători români, inclusiv cu ocazia „mineriadei” din iunie 1990. Doina Cornea a avut doi copii, Ariadna Combes și Leontin Horațiu Iuhas.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat că pentru mulţi români, Doina Cornea a fost vocea libertăţii şi speranţei, relatează Agerpres, citând comunicatul președinției. Iohannis a mai spus că Doina Cornea a întruchipat "simbolul curajului şi al rezistenţei româneşti în timpul comunismului". „În anii grei ai dictaturii, Doina Cornea a înfruntat regimul opresiv şi a scris numeroase texte şi scrisori pe care le-a transmis la Radio Europa Liberă, a răspândit manifeste, a intrat în contact, în ciuda unor pericole de neimaginat astăzi, cu ziarişti şi a contactat personalităţi ale lumii contemporane pentru a denunţa abuzurile totalitarismului ceauşist. (…) După prăbuşirea comunismului, a rămas o voce autentică a societăţii civile", se arată în mesajul preşedintelui, difuzat presei de Administraţia Prezidenţială.